Sufragerie

„Ziua asta a fost cam ciudățică…”

Scriam asta joi, la final de zi, în jurnal. Înainte să trec prin toată ziua. Am catalogat-o de la început ca fiind ciudățică. Pentru că nu a fost o zi cu succes după succes, pentru că nu am respectat întru totul ce mi-am propus, pentru că niciodată nu-i suficient pentru mine. Dar bine că mi-am dat seama la timp.

Stai, ce?

În primul rând, îmi venise o idee de articol la care am început deja să lucrez. Chiar și ideea aia e un succes imens şi datorită ei, ziua aia a fost o zi foarte bună. Pentru că aveam câteva zile de când mă gândeam la următoarea poveste pe care vreau să o spun pe blog. Am avut mai multe insight-uri pe parcursul zilei, eu și Aleks am trecut peste un argument în timp record, semn că evoluăm, creștem amândoi. L-am programat și pe el la vaccin, un alt succes al zilei. Iar astea sunt doar câteva lucruri care s-au întâmplat în ziua aia „ciudățică”.

Mă judec foarte mult. Îmi spun deseori că ziua e ratată pentru că nu am reușit să mă concentrez suficient. Nu am reușit să fiu cu totul acolo, 12 ore. Surprinzător, nu? Uneori am impresia că nu fac suficient și vreau mereu tot mai mult.

Aș vrea să citesc măcar o carte pe săptămână, să învăț un comentariu la literatură (nu pe de rost, clar), un capitol la mate, o temă la pedagogie și mă­car o parte de vorbire cu toate ale ei, în timp ce lucrez 6 ore pe zi, fac și sport și mănânc de 3 ori pe zi, spăl vasele tot de atâtea ori și parcă aș mai participa și la vreo două evenimente online. Iar dacă mă întâlnesc și cu câțiva oameni e şi mai bine. Toate astea de luni până vineri de preferat. Cu 8 ore de somn pe noapte. Iar dacă nu reușesc, I am not good enough.

Joi seară, în schimb, mi-am dat seama că, la final de zi, trăiesc. Sunt sănătoasă. Toți ai mei sunt bine. Iar eu sunt la un cu totul alt nivel față de unde eram anul trecut. Am dat zoom out. Și mi-am dat seama că uit să fac asta și mi-ar prinde bine să o fac mai des. Zilnic vreau mai mult de la mine, însă stau prea puțin în momentele în care mă bucur de ceea ce reușesc. E ca și cum aș avea o găleată cu reușite undeva după ușă și după ce obțin una mă duc și o arunc acolo. Și uit de ea pen­tru că sunt prea ocupată să alerg după următoarea. Foarte rar mă opresc și mă uit în găleată la toate lucrurile bune. Pare că n-am timp. Iar asta nu-i deloc sănătos.

Zilele astea am avut atât de multe reușite! Nimic profesional, dar foarte multe personale. Iar cea mai importantă e că, așa cum mi-a spus Melania la cursul de yoga săptămâna trecută, mi-am dat voie să fiu, înainte de a fi ceva sau cineva.

No Comments

    Leave a Reply

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com
    %d blogeri au apreciat: