Sufragerie

Internship 2.0 – un internship care mi-a schimbat viața

Internship 2.0 e un program gratuit pentru pasionații de marketing și comunicare. Prin el, în fiecare an, Sorin Tudor are grijă ca vreo 20 de oameni să își schimbe viețile.

Face asta de peste 10 ani și o face voluntar. Iar pentru că săptămâna asta sărbătorim voluntariatul în România, m-am gândit că e momentul oportun să vă povestesc despre el. Și despre cum mi-a schimbat mie viața.

Internship 2.0 e un altfel de voluntariat

Când spunem voluntariat ne gândim la cu totul altceva: campanii caritabile, acțiuni de suport pentru societate sau muncă gratis pentru oameni care oricum fac bani. Obișnuim să ne întrebăm de fiecare dată, „Mie ce îmi iese din asta?”. Vrem întotdeauna să vedem recompensa muncii noastre.

Sorin face voluntariat în fiecare an timp de 3 săptămâni, fără să obțină vreun certificat, vreo diplomă. O face pur și simplu pentru că vrea să vadă oamenii crescând. Pentru că vrea să dea mai departe din experiența lui și altora. Celor care sunt la început de drum și cumva în ceață.

Timp de 3 săptămâni, acest om își pune tot timpul pe tavă pentru a ajuta o mână de învățăcei. Fără să fie plătit pentru asta. Iar apoi, ca și cum nu ar fi suficient, mai convinge încă vreo 17 oameni să dăruiască. Să facă voluntariat. Să ofere o bucățică din timpul și experiența lor pentru a-i ajuta pe alții să învețe.

Cea mai lungă conferință de marketing online

3 săptămâni de luni până vineri înseamnă 15 zile. 15 zile în care am lucrat intens și în care am avut 17 invitați ce ne-au vorbit despre experiența lor. Care ne-au răspuns la întrebări, ne-au povestit despre ce e bine să facem și ce nu în domeniul ăsta. 17 oameni cu specializări diferite, de la care ne-am hrănit, efectiv, cu informație. Și toate astea datorită lui Sorin. Mulți dintre ei i-au fost interni cu ani în urmă. Iar acum ii sunt prieteni.

Acești oameni au făcut voluntariat. Au donat din timpul lor. Și totul, împreună, a creat cea mai lungă conferință de marketing online. Eu așa am văzut-o. O conferință pe care în mod normal am fi plătit bani grei. Pentru că acești oameni sunt cei mai buni în ceea ce fac.

Pe lângă Sorin, în alea 15 zile am avut ocazia să învățăm de la Dan Stăiculescu, Sabina Cornovac, Alexandru Negrea, Tudor Galoș, Oltea Zambori, Elena Cîrîc, Andrei Roșca, Marian Ionescu, Andreea Mițan, Simona Stănescu, Andreea Burlacu, Andrei Cismaru, Raluca Duță, Iris Șerban, Cristian China-Birta, Alex Cîrstea și Miruna Meiroșu.

Toți invitații au apărut în peisaj exact când am avut nevoie de ei și de informațiile pe care le aveau de oferit. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

Cum mi-a schimbat viața Internship 2.0?

În aceste 3 săptămâni de internship am venit cu o idee. Am stat și m-am gândit ce anume mă supără pe mine în momentul acela. Și eram în faza de căutat informații care să-mi facă procesul mutării în România cât mai lin. Așa că m-a gândit, cum eu am nevoie de informațiile astea, așa poate au și alții.

Mai mult, nu găseam nicăieri povești ale românilor s-au întors. Decât ale celor care deveneau brusc antreprenori cu fonduri europene sau guvernamentale. Și apăreau în vreun articol de ziar sau pe vreun site pentru cei din diaspora. Nu era niciun site dedicat acelor români care vor să se întoarcă.

Așa a luat naștere Înapoi Acasă, un proiect care crește tot mai mult pe zi ce trece. Un proiect despre românii care s-au întors acasă, pentru cei care vor să se întoarcă. Și da, mi-a schimbat viața, iar asta s-a întâmplat pe nepregătite. Pentru că nu mă așteptam atunci când am aplicat la internship să am un fel de job full time pe perioadă nedeterminată.

Am câștigat ceva neprețuit

Pe lângă proiectul în sine, am cunoscut-o pe Loredana, partenera mea de la Înapoi Acasă. Cu care am avut, pe perioada internship-ului, cele mai multe discuții în contradictoriu. Dar care mi-a devenit prietenă între timp și mi-aș dori să rămână așa pe viață.

Nu am avut niciodată pe cineva cu care să rezonez atât de bine din punct de vedere profesional. Și cine a creat această legătură, voit sau nevoit, a fost Sorin. Prin Internship 2.0.

În încheiere…

Toți oamenii ăștia de care ți-am spus în articol merită urmăriți. Pentru că ai ce învăța de la ei. Iar dacă anul viitor te bate un gând să pășești în domeniul ăsta sau pur și simplu să devii mai bun, stai cu ochii pe Sorin.

No Comments

    Leave a Reply

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com
    %d blogeri au apreciat: