Azi am luat decizia de a mă înscrie la SuperBlog, o super competiție pentru iubitorii de scris.
Am primit de dimineață newsletter-ul de la Cristian China-Birta la care sunt abonată de ceva vreme. Iar dintre cele câteva zeci de informații, una mi-a luat ochii în mod special. Și brusc ziua mea a devenit mai bună.
Dacă ai blog și vrei să mai prinzi niște beneficii dacă tot îl ai, vezi că a început competiția SuperBlog.
Asta s-a întâmplat pentru că sunt dornică de provocări și pentru că această competiție o să mă scoată teribil din zona de confort. Pentru că la mine scrisul e cumva o formă de auto-conștientizare. Mă gândesc de 10 ori înainte de a posta un articol, lucrez la el câteva ore bune și scriu doar când simt că am ceva de spus. Vreau mereu ca omul să rămână cu ceva util după ce l-a citit.
Chiar și atunci când e vorba despre promovarea unui produs sau a unui serviciu, vreau să știu că există utilitate în materialul pe care îl public.
SuperBlog este provocarea anului pentru mine
Dincolo de premiile simpatice puse la bătaie de organizatori, pe mine m-a agățat ideea de a scrie. Des și despre orice. Ideea de a respecta brief-uri, de a mă încadra în deadline-uri. Timp de două luni vom primi săptămânal teme care ne vor pune creativitatea la încercare. Sunt atât de încântată și abia aștept să înceapă acest maraton. Mai ales că am și un spirit competitiv destul de accentuat. 😀
Avem sute de bloggeri în România, lucru care face competiția asta și mai interesantă. Pentru că sunt foarte mulți și foarte talentați, cu mult mai multă practică decât mine.
Acum scriu rar și stau mult pe text, însă acest antrenament de la SuperBlog o să-mi strice un pic feng-shui-ul. Iar ăsta e un lucru bun, pentru că doar așa pot deveni mai bună în ceea ce fac. Practic, mă arunc în apă fără să știu prea bine să înot.
Așadar, fii pe fază în următoarea perioadă, pentru că cele mai bune materiale din SuperBlog le vei găsi aici. 🙂
18 Comments
Emoția mea de toamnă e frigul. Bine că am ghete și palton! • Adelina Pavelescu
octombrie 3, 2020 at 7:02 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Masina de cusut amintiri de Crăciun • Adelina Pavelescu
octombrie 10, 2020 at 1:44 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Cum arată casa visurilor tale? • Adelina Pavelescu
octombrie 14, 2020 at 7:44 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Black Friday la farmacie • Adelina Pavelescu
octombrie 19, 2020 at 8:46 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Locurile în care visez cel mai des • Adelina Pavelescu
octombrie 21, 2020 at 4:00 am[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Cum mă pregătesc pentru venirea copilului încă înainte de concepere? • Adelina Pavelescu
octombrie 21, 2020 at 4:01 am[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Salin - Terapie salină la mine acasă • Adelina Pavelescu
octombrie 21, 2020 at 9:54 am[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Cum avem grijă de haine și încălțăminte? • Adelina Pavelescu
octombrie 26, 2020 at 9:08 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Elefantul meu - Cărți personalizate pentru copii • Adelina Pavelescu
octombrie 28, 2020 at 8:07 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
MELINIS - Cuvânt nou, experiență nouă: dulce, natural, fără zahăr • Adelina Pavelescu
octombrie 30, 2020 at 8:17 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Tu ce pietre semiprețioase ai pe acasă? • Adelina Pavelescu
noiembrie 2, 2020 at 8:43 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Accesorii de calitate pentru telefonul tău • Adelina Pavelescu
noiembrie 4, 2020 at 9:14 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Ce ai zice de niște Me time cu aromă de hidratare? • Adelina Pavelescu
noiembrie 6, 2020 at 9:15 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
3 idei de afaceri în hale industriale • Adelina Pavelescu
noiembrie 16, 2020 at 7:47 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Cât de importantă este igiena în spațiile publice? • Adelina Pavelescu
noiembrie 21, 2020 at 11:49 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Cum alegem cadouri pentru copii? • Adelina Pavelescu
noiembrie 24, 2020 at 9:34 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Ce trebuie să știi despre sângele ombilical? • Adelina Pavelescu
decembrie 1, 2020 at 5:48 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]
Influencer Marketing - De la brand la clientul final • Adelina Pavelescu
decembrie 1, 2020 at 9:12 pm[…] Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici. […]