Sufragerie

Cum m-am lăsat de fumat?

M-am apucat de fumat prin clasa a 8-a. Bine, atunci pufăiam mai degrabă. Dar din puf în puf am ajuns să fumez din ce în ce mai mult, până am ajuns la vreo 3 pachete pe săptămână.

Azi dimineață ascultam Brain a lui David Eagleman și am făcut imediat paralela cu adolescența mea. În adolescență suntem mult mai sensibili din punct de vedere emoțional. E perioada aia din viață când ne dorim din ce în ce mai mult să fim parte dintr-un grup și suntem dispuși să ne asumăm riscuri mult mai mari decât un adult, de exemplu. Partea rațională a creierului e încă în dezvoltare, ceea ce explică acel teribilism al vârstei. El vine din nevoia noastră de apreciere, de apartenență, de recunoaștere. Și în acea perioadă a vieții, aprecierea prietenilor primează.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă gradul ăsta de teribilism scade. Începem să calculăm mult mai bine ceea ce facem. Să fim mai precauți. Obiceiurile însă rămân, pentru că după ce s-au instalat bine în creierul nostru ele devin automatisme. De aceea ne este atât de greu să renunțăm la ele. Deși începem să conștientizăm riscul la care ne expunem având un anumit obicei nesănătos, fie că e vorba de fumat, alcool sau folosirea în exces a dispozitivelor digitale, toate acestea au devenit deja dependențe. Până să începem să realizăm efectele negative, aceste obieciuri fac deja parte din viața noastră.

A portrait of a young female smoking in the street

Orice proces de schimbare pornește din interior

Bineînțeles că sunt și alți factori care intervin în deciziile pe care le luăm în adolescență. Felul nostru de a fi este unul dintre acești factori. De asemenea, depinde foarte mult de cercul de prieteni în care ne învârtim, modelele pe care le vedem în jurul nostru, pasiunile pe care le dezvoltăm până la vârsta adolescenței și așa mai departe.

Totuși, ceea ce ne face să acționăm ține exclusiv de noi. Nu fumam pentru că era important pentru prietenii mei să mă placă datorită acestui obicei. Fumam pentru că era important pentru mine ca ei să mă placă. Și mintea mea emoțională asocia acest obicei cu grupul, deci era un factor care contribuia la ceea ce eu credeam că mă va face plăcută în ochii lor.

Atât renunțarea la un obicei deja cât și adoptarea unui obicei nou pornesc din interior. Trebuie să fie important pentru noi să obținem un anumit lucru. Și mai ales, trebuie să înțelegem de ce. Iar asta se leagă foarte mult de valorile noastre ca oameni. Care, bineînțeles, că nu rămân aceleași pe parcursul vieții. De exemplu, pentru mine era foarte important înainte să mă distrez, să ies în oraș, să fiu în centrul atenției. Acum e mai important să mă pot bucura de liniște și de o carte bună. Nu spun că felul ăla de distracție e rău. Doar că nu mai corespunde cu valorile mele. Dacă înainte era important să pierd nopți ca să mă simt bine, să fiu apreciată, acum e crucial să dorm.

Revenind la fumat

Mama în special a dus lupte grele cu mine să mă las de fumat. Ea, nefiind fumătoare, nu înțelegea de ce îmi plăcea să fumez. Însă tot procesul ăsta de încercare a ei să mă convingă să-mi schimb obiceiul, nu făcea decât să îl transforme în ceva și mai interesant pentru mine. Mai ales că, așa cum am spus mai devreme, există și alți factori în toate deciziile astea mai mult sau mai puțin raționale. Eu am fost întotdeauna un spirit liber. Nu mi-au plăcut regulile, restricțiile. Acum am început să le văd altfel, pentru că mi le impun singură și le înțeleg rostul.

Mereu a fost important pentru mine să înțeleg de ce trebuie să fac un anumit lucru impus de ceilalți. De ce trebuie să învăț bine? De ce trebuie să citesc? Și de ce trebuie să mănânc sănătos? De ce trebuie să mă culc devreme seara? De ce trebuie să nu fumez?  Toate aceste reguli mă făceau să-mi activez mecanismele de apărare și să mă împotrivesc. Creierul meu le percepea ca pe niște amenințări, iar eu am început să le resping din ce în ce mai mult. Simțeam obligație în a le respecta, ceea ce nu-mi plăcea deloc.

Cum am renunțat la fumat?

Am avut foarte multe tentative, m-am și lăsat pentru perioade lungi de timp, după care m-am apucat iar. Și apucatul ăsta a coincis cu alăturarea la noi grupuri, în care fumatul era un obicei care se practica. Creierul meu era deja setat pe ideea de fumat=acceptare, așa că am reluat obiceiul de fiecare dată când m-am alăturat unui grup nou. În același timp, de fiecare dată când mă apucam iar eram nevoită să ascund asta de cineva. Era ceva interzis în anumiți ochi, ceea ce făcea obiceiul și mai interesant.

Apoi, prin 2019, în februarie, m-a prins o răceală urâtă, când abia reușeam să mănânc. Aveam o usturime groaznică în gât. Îmi amintesc și acum ultima țigară, eram într-o pauză de fumat la muncă. M-am chinuit să fumez și nu am reușit să o duc mai mult de jumate. Nu intenționam să mă las de tot, însă m-am gândit că au trecut totuși câteva zile în care nu am fumat. De ce oare nu aș putea să mă las de tot? Și am început să mă întreb dacă cumva fumatul mă definește ca om… Am luat asta ca pe o provocare. Și am realizat că, de fapt, nu era important pentru mine să fumez. Absolut deloc. Nu mă identificam cu obiceiul ăsta. O făceam din diverse alte motive, dar nu pentru că era cu adevărat important.

Ce a urmat?

Am mai fumat doar de câteva ori de atunci, câte o țigară, prin 2019. S-a întâmplat pe la petreceri, când erau oameni noi în zonă și ceva alcool implicat. Iar a doua zi mă simțeam vinovată și mi-aș fi dorit să nu fumez.

De mai bine de jumătate de an s-a lăsat și prietenul meu, pentru că integrarea unui stil de viață sănătos a devenit mai importantă pentru el.

Dacă încerci să te lași de fumat sau să te apuci de citit ori de alergat, întreabă-te „De ce e important pentru mine să fac asta?”

Iar dacă vrei să împărtășești experiența ta, te aștept în secțiunea de comentarii. 😊

No Comments

    Leave a Reply

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com
    %d blogeri au apreciat: