fbpx
SuperBlog

Locurile în care visez cel mai des

Îți spuneam în ultimul articol pe care l-am scris despre faptul că sunt o visătoare. Ba chiar am început să visez cu ochii deschiși și degetele pe teste la casa pe care mi-o doresc. Mi-am imaginat încăperi și piese de mobilier. Am vizualizat bucătăria, terasa și biroul pe care mi-l doresc.

Visez o foarte mare parte din timp, pentru că asta mă ajută să fiu creativă. Să dau naștere unor idei care nu ar veni la mine dacă aș trăi într-o rigiditate continuă. Și, bineînțeles, să îmi păstrez copilăria.

Visez la lucrurile pe care mi le doresc, la modul în care voi putea aduce un impact pozitiv în viața oamenilor din jurul meu. La locurile în care vreau să ajung și la oamenii pe care îmi doresc să-i întâlnesc în drumul meu.

Visez la momentul în care voi fi din nou pe scenă și voi cânta așa cum o făceam în trecut. Cu toată emoția aia, cu nodul în gât și cu reflectoarele în ochi. Să pară că sunt doar eu cu mine acolo și că singurul lucru care contează e să mă bucur de fiecare moment.

Când am primit provocarea de la FAVI.ro să scriu despre locul unde visez eu, colțul acela de casă ce mă inspiră și mă poartă în lumea viselor, am căzut pe gânduri. Iar asta s-a întâmplat pentru că eu visez oriunde sunt. Mi-a fost greu să aleg un singur loc. Așa că în articolul ăsta m-am gândit să vorbesc despre câteva dintre locurile în care visez.

Visez acasă, în spațiul comun

Când ne-am mutat înapoi acasă am schimbat un pic povestea din sufrageria open space. Ținând cont că aveam să ne petrecem mai tot timpul în acea încăpere, am renunțat la masa de dining extensibilă și am înlocuit-o cu una mai micuță, rotundă.

Am cumpărat și două birouri, scaune de birou și un separator de cameră și am reușit să facem un spațiu multifuncțional din cei 13mp. Acum avem acolo bucătărie, cameră de zi, dining room și biroul de lucru. Iar conectat e balconul, ce poartă rol de terasă.

Mai are rost să îți spun că visez în fiecare colțișor?

În bucătărie mă inspiră espressorul pe care tocmai mi l-am cumpărat, prin cafeaua minunată pe care o face. Mă ajută să-mi duc gândul în cafeneaua mea preferată, unde merg de fiecare dată când am ocazia.

Pe canapea, probabil cel mai cosy loc din toată încăperea, visele vin datorită confortului. Acolo îmi place cel mai mult să citesc și să visez că într-o zi voi ajunge la măcar câteva dintre performanțele autorilor.

La birou visez la rezultatele fiecărui proiect. Îmi imaginez cum vor ieși textele, cât de bine o să reușesc să mă țin de agenda zilnică. Iar asta mă ajută să-mi încep munca cu entuziasm.

Când stau la masă, visez că sunt o prințesă. De cele mai multe ori gătește prietenul meu, pentru că îi place foarte mult. Iar eu nu pot decât să mă bucur și să fiu recunoscătoare. Am tot ce mi-aș putea dori pentru a mă bucura de pauze așa cum se cuvine.

Visez în dormitor

E posibil să sune ciudat, dar în același timp normal. Da, visez în dormitor pentru că acolo dorm, iar când dormi visezi. Makes sense. Însă eu nu mă refer la visele inconștiente.

În fiecare seară înainte de culcare am un mic ritual. În primul rând îmi planific lucrurile pe care le am de făcut pentru ziua următoare. Apoi urmează scrisul în jurnal. Iar ăsta e momentul în care visez cel mai mult. Mă gândesc la toate lucrurile care s-au întâmplat în ziua respectivă, trag concluzii, îmi conturez opinii și visez. La ce va fi mâine, la ce ar putea să fie dacă aș face lucrurile diferit. Pentru mine și pentru cei din jurul meu.

Ceva lipsește din poveste…

M-au inspirat pozele celor de la FAVI.ro, de aceea am luat site-ul la bani mărunți. Și m-a împins păcatul să intru în categoria de Tapete. Până acolo mi-a fost. Aș fi crezut că o să rămân blocată prin alte părți după ce am intrat pe paginile lor, însă iată că nu știi întotdeauna ce urmează să vrei.

Brusc am început să îmi dau seama că ceva lipsește din viața mea și că aș visa mult mai bine dacă pereții mi-ar fi decorați. :)) Așa cum îmi dau seama și că picioarele mele ar fi mai fericite la fiecare pereche nouă de pantofi pe care pun ochii.🙈

Ce e drept mă bate de mult gândul să iau un tapet, însă faptul că singura noastră formă de entertainment ecranizat e proiectatul, am preferat să ținem pereții albi. Mi-au plăcut mai multe modele, bineînțeles, că nu mă pot limita la unul singur.

Cel mai mare vis al meu

Deși visez multe lucruri, un vis mă face să vibrez. Este visul care mă face să vreau să fiu mai bună în fiecare zi. Să învăț mai multe, să devin un o versiune mai bună a mea. Să îmi doresc mai mult de la mine.

Iar acela e visul de a fi mamă. Camera asta din imaginea de mai jos m-a făcut să mă pun puțin în sandalele acestei doamne și să visez. Să-mi imaginez cum ar putea arăta camera copilului meu.

Așadar, visez oriunde și oricând, pentru că așa cum spunea Walt Disney: Dacă poți visa un lucru, poți să-l și faci.

Tu unde visezi? Care e acel loc care îți face mintea să zburde printr-o mie de locuri?

Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici.

No Comments

    Leave a Reply

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com
    %d blogeri au apreciat: