Sufragerie

„Felicitări! De azi ești Change Strategist”

După un an de schimbări majore în viața mea și o formare de 4 luni, sunt Change Strategist. Aș fi vrut să spun că totul a început cu un pui de somn. Dar, de fapt, a început cu o carte despre somn.

Era decembrie, iar angajații de la SouthWestern Railway erau în grevă. În loc de 5 trenuri pe oră, rămăsesem cu două. Good enough. Doar că, știi filmulețele alea cu trenurile de prin Asia, unde oamenii sunt împinși și striviți ca să poată intra în tren? Ei, cam așa era și atunci. Am început în perioada aia să ascult pe Audible „Why We Sleep” a lui Matthew Walker, după ce am văzut două video-uri pe Zaiafet și citisem un newsletter al Cristinei Chipurici. Am scris și un articol despre asta. Îl găsești în engleză, aici.

În cel mai bun caz, adormeam cu telefonul sub pernă

Nu mi-a fost atât de greu să mă culc mai devreme. Mai ales că îmi schimbasem jobul și aveam program 9-18. Era clar că am nevoie să mă culc și să mă trezesc devreme. Bine, mai erau excepții, în serile când apărea un episod nou din Grey’s Anatomy. Însă nu asta a fost problema, ci dependența de ecran. Din lupta cu telefonul ieșeam mereu învinsă. „Încă un video!”, îmi spuneam. Și urma încă unul. Apoi câteva scroll-uri, un like, „să mai răspundem la niște mesaje” și, pe la un 12 așa reușeam și eu să adorm, cu telefonul în mână.

Prin ianuarie anul trecut, după ce am terminat de citit cartea lui Walker și am aflat cât de nocivă e lumina albastră înainte de culcare, am început să-mi las telefonul în sufragerie pe timpul nopții. Și mi-am dat seama cât îmi e de benefică treaba asta. Începusem să o citesc pe Cristina tot în perioada aia. Newsletterele de la ea se adunau în inbox de prin 2016 sau așa ceva, doar că nu le-am dat importanță. La un moment dat, în unul dintre newslettere, am dat de Andrei Roșca, despre care înțelesesem că făcea ceva coaching și am aflat ulterior că e Change Strategist.

Ce o fi ăla un Change Strategist?

Am început inițial să ascut podcastul lui, Zero Plus, iar la sfârșit de februarie a apărut și primul podcast al Cristinei cu el. Atunci am înțeles un pic mai multe despre ceea ce face.

Îmi aduc aminte că asta s-a întâmplat chiar în ziua în care mă hotărâsem să vizitez fiecare stație de pe Northern Line. Eram în drum spre metrou, aproape singură în autobuzul cu etaj, sâmbăta dimineața pe la 9. A fost unul dintre cele mai bune podcasturi pe care le-am ascultat. Ceea ce m-a făcut să-l urmăresc mai îndeaproape pe Andrei.

Ceea ce face el este să lucreze 1:1 cu oamenii, pentru a-i ajuta în procesul lor de schimbare. Îi ajută să capete mai multă claritate asupra vieții lor, să-și formuleze obiective clare, măsurabile și aliniate cu nevoile lor. Apoi urmează un proces de mai multe ședințe, în care îi ghidează prin întrebări să-și acceseze propriile resurse în drumul lor către obiectivele pe care și le-au stabilit. Asta așa, pe scurt. Pentru că, de fapt, e mult mai mult de povestit. Ca să-ți faci o idee, uite aici transcrierea unei prime sesiuni de coaching pe care a avut-o cu o clientă de-ale lui.

Pandemia a fost cea mai bună oportunitate de creștere

Am scris aici despre toate schimbările care s-au produs în viața mea în ultimul an. Însă pe lângă schimbările astea, aș putea să spun că pandemia m-a ajutat să ajung unde sunt azi. În mod normal, lucrând așa cum lucram, nu aș fi avut timp să încerc atâtea rețete sănătoase. Cel mai probabil aș fi renunțat la mâncatul sănătos în maxim o lună. Apoi, dacă aș fi lucrat așa, nu aș fi putut participa la Internship 2.0 by Sorin Tudor. Unde am avut ocazia să interacționez cu Andrei, care a venit în calitate de invitat să ne vorbească despre ceea ce face el.

Tot la internship am cunoscut-o pe Adina, care a lucrat vara trecută cu Andrei și a avut o ședință gratuită de dăruit. Guess who’s got it? Exact. Atunci am avut ocazia să lucrez și eu cu Andrei. Era septembrie, ne mutasem de vreo lună și jumătate în România și era un pic de haos în viața noastră. Începusem un job, lucram și la câteva proiecte personale și îmi doream să și trăiesc în timpul care rămânea. După acea primă ședință au mai urmat încă două, iar Andrei m-a ajutat să îmi fac un pic de ordine. Așa, cât se poate în două ședințe.

Apoi, după încă vreo lună, am început să lucrez 1:1 cu Cristina, pentru că simțeam că am nevoie. Deși aparent era totul în regulă, de fapt nu era. Tocmai îmi dădusem demisia și mă apucasem de freelancing, într-un mod destul de greșit. În sensul că, neavând niciun plan de back-up după demisia aia total neașteptată într-o miercuri după prânz, săream pe fiecare proiect care îmi ieșea în cale. Am avut parte de multe frustrări în perioada aia, iar cu ajutorul Cristinei am înțeles că am nevoie să tai. Și să devin prioritatea mea numărul 1.

Cum am ajuns eu să fiu Change Strategist?

Tot în septembrie, Andrei a postat în grupul de Facebook 0+ (ZeroPlus) Community despre un program de formare ca Change Strategist, la care lucra deja. Când am văzut asta, mi-am spus „Hai să văd măcar despre ce e vorba!”. La ceva timp după, am primit un mail cu mai multe detalii și cu o invitație la Demo Day, un fel de workshop short version unde ni se explica în ce consta mai exact formarea asta. Am căzut un pic pe gânduri, că nu era ieftină, iar finanțele mele în perioada aia erau un pic provocatoare. Totuși, îmi doream mult să fac asta, mai ales după Demo Day. Așa că am redus la minim orice cheltuială (cea mai bună decizie ever!) și m-am înscris.

Pe la jumătatea formării începuse să ardă un pic cam tare buzunarul, îmi făceam griji că nu voi mai putea continua și am vrut să renunț. Știi că-ți spuneam de Internship 2.0… tot în contextul ăla am cunoscut-o pe prietena mea, Loredana, alături de care am deschis și firma la final de noiembrie. Ea a fost cea care mi-a amintit că am trecut prin atâtea în ultimul timp. Că nu m-aș fi băgat în asta dacă nu mi-aș fi dorit atât de mult să ajut și alți oameni să-și schimbe viața. Mi-a amintit că eu îmi doresc să fiu Change Strategist. Și că acolo unde e voință, e și o cale de a face lucrurile să se întâmple.

Nu mi-a fost ușor, dar am strâns din dinți și am mers mai departe. Am luat o foaie de hârtie și mi-am făcut un plan. Iar acum știu că dacă voi fi vreodată în situația aia, am mai fost o dată. Și am putut să trec peste provocare. Deci voi putea din nou.

A urmat examenul…

Un examen care dincolo de cunoștințe și skill-urile de Change Strategist, mi-a testat abilitatea de a-mi depăși limitele. Aveam o mare problemă în a cere ajutor, mai ales pentru că îmi era teamă să nu deranjez pe cineva cu asta. Și când a venit vremea să-l cer, mi-am consumat toată energia și o zi-două nu am mai fost bună de mare lucru. Aveam nevoie să lucrez cu un client care nu-mi e prieten sau parte din familie, iar ședința trebuia să fie plătită. Postasem atât pe Facebook, cât și pe Instagram, iar apoi am citit de măcar 50 de ori ce am scris, de teamă să nu cumva să fi greșit ceva. Și tot am greșit.

Au urmat câteva zeci de refresh-uri obsesive, niște mail-uri la care am răspuns prost și foarte mult stres. Păream foarte zen din exterior. Dar nu a fost deloc așa. Gestionarea emoțiilor e ceva la care probabil voi mai lucra încă 10 ani de acum încolo. Măcar. Deși acum le conștientizez și știu ce mi se întâmplă, lucrez mai bine cu ele, fiind o fire foarte emoțională e destul de complicat să mă calmez. Apropo de asta, primul lucru pe care Aleks l-a învățat în română a fost „Calmează-te!”. :))

Mi-au scris mai mulți oameni atunci și am fost copleșită să văd că lumea chiar răspunde la strigătul meu de ajutor. Cu ocazia asta, dacă te afli printre ei, vreu să-ți mulțumesc! Și tu ai contribuit la procesul meu.

„Felicitări! De azi ești Change Strategist”

Am primit mail-ul acum vreo două săptămâni, într-o seară de joi. Tocmai terminasem o sesiune 1:1 și m-am bucurat ca un copil când am aflat că din acel moment voi face asta „cu acte în regulă”. Însă dincolo de certificare și diplomă, în formarea asta mi-am găsit tribul. Azi, suntem 23 de oameni care facem asta. 23 de oameni care au învățat de la Andrei, unii de la alții și care și-au depășit limitele. Și nicio diplomă nu poate egala asta.

Am realizat că formarea asta, dincolo de puterea de a ajuta și alți oameni să producă o schimbare în viața lor, mi-a dat șansa să cresc. Să mă cunosc mai bine pe mine și să înțeleg mai bine oamenii din jurul meu. M-a provocat să privesc mai departe de rolul pe care mi l-a oferit. Să visez și să cred în visele mele îndrăznețe. Ăsta e doar primul pas.

Pentru mine, ultimul an a fost cel mai bun de până acum. Cu toate relele lui. E adevărat că ce s-a întâmplat a adus multe frustrări. Am fost forțați să învățăm să trăim altfel, scoși din zona de confort fără drept de apel. Însă acest altfel nu e neapărat mai rău. Și pe mine m-au enervat toate orele alea petrecute online, în call-uri. M-a enervat că nu am putut călători mai mult, că întâlnirile cu oamenii nu au mai fost fizice. Dar, în același timp, m-am bucurat de toate oportunitățile care au venit la pachet. Pentru că ceva rău nu e niciodată rău și atât.

Aceștia sunt oamenii minunați alături de care voi schimba lumea! <3

Pentru tine cum a fost?

Te invit să îmi spui într-un mail cum a fost pentru tine ultimul an, acest an nebun, plin de provocări. Ce s-a schimbat, ce ai trăit? Care au fost cele mai mari provocări și cum ai trecut peste ele? Ce ai face diferit dacă ai trece din nou prin asta?

Mă găsești pe adelina.pavelescu@gmail.com

No Comments

    Leave a Reply

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com
    %d blogeri au apreciat: