Colțul cu cărți / Sufragerie

„Dulapul cu haine pentru copii al unei mămici”? Cum adică?

Am auzit expresia asta acum câteva zile și m-a pus pe gânduri. Întâmplarea face ca chiar în perioada asta să citesc Descoperirea Copilului de Maria Montessori și am vrut să povestesc un pic despre tema independenței și autonomiei copiilor, dar și despre cum îi pot ajuta părinții să își construiască obiceiuri sănătoase.

Am mai scris și în alte articole că nu am copii, însă am fost copil, iar acum explorez tema creșterii și educării copiilor din toate unghiurile, citesc mult în direcția asta și îmi dau cu părerea cât pot de documentat, în speranța că va ajuta pe cineva.

INDEPENDENȚA COPIILOR

Revenind la Maria Montessori, cea care a creat sistemul educațional cu același nume, ea spune că prima influență educațională asupra unui copil ar trebui să aibă ca obiectiv ghidarea acestuia pe drumul independenței.

Independența și autonomia copilului trebuie încurajate încă de când acesta este bebeluș, pentru ca el să se dezvolte armonios și să se poată descurca singur în orice situație atunci când va crește.

Photo by Victoria Borodinova on Pexels.com

Desigur că ei vor depinde de părinți în primii ani de viață. Însă cu cât îi ghidăm mai mult pe acest drum al independenței, cu atât vor fi mai capabili să ia rațional propriile decizii de la o vârstă cât mai fragedă.

Părinții, bunicii, educatorii și adulții, în general, cred că îl ajută pe copil atunci când îi încheie șireturile, îi fac temele sau îi bagă mâncarea în gură cu lingurița în nerepetate rânduri. Dar, de fapt, îi fac o mare defavoare.

Atunci când vor crește vor fi învățați să li se pună totul pe tavă. Iar ăsta nu e un lucru bun. Montessori face o paralelă foarte interesantă, destul de sensibilă aș putea spune, dar care dă de gândit:

Foarte des avem impresia că suntem independenți pentru că nimeni nu ne dă ordine, ci noi suntem cei care dăm ordinele. Dar un stăpân care are nevoie de un servitor din acest principiu își indică propria inferioritate. Un paralitic care nu își poate încheia pantofii din cauza incapacității sale fizice și un prinț care nu poate face asta din cauza convențiilor sociale se află practic în aceeași condiție.

Așadar, faptul că un adult a fost crescut învățat să fie servit îi poate da o impresie falsă de independență, când de fapt dacă ar fi nevoit să se descurce singur în anumite situații nu ar putea face asta sau ar face-o cu greutate. Lenea este și ea determinată tot de acest mod de creștere.

Trebuie să îi ajutăm să învețe cum să meargă fără asistență, să alerge, să coboare și să urce scări, să ridice obiecte căzute, să se îmbrace și să se dezbrace, să se spele, să își exprime nevoile într-un mod clar de înțeles, și să încercăm să îi ajutăm să și le satisfacă prin propriile eforturi. Toate astea fac parte din o educație pentru independență.

EFECTELE DEPENDENȚEI DE PĂRINȚI PE TERMEN LUNG

Așadar, revenind la titlu, simplul fapt că atribuim mamei dulapul de haine pentru copii ridică un semn de întrebare în ceea ce privește modul de creștere a copilului. Dacă de la cele mai mici vârste copilului îi este clar că acela este dulapul lui și că de acolo își poate alege hainele cu care se îmbracă, iar atunci când se schimbă vor fi spălate pentru ca mai apoi să revină în dulap, atunci copilului îi va fi mult mai ușor să facă din dulap responsabilitatea lui. Iar acest lucru va veni natural în timp. Asta se aplică și în cazul mâncatului, legatului șireturilor, spălatului și așa mai departe.

Aceeași problemă e ridicată și de Urania Cremene în cartea Cele 3 nevoi psihologice de bază ale copiilor, despre care am scris pe scurt aici. A treia nevoie despre care vorbește în carte, Nevoia de competență, este definită de ea ca baza performanței la orice vârstă. (…) Aș vrea să reții asta: lipsa de competență este egală cu dependența.

Copiii sunt foarte capabili să se descurce singuri, iar rolul adulților din viața lor este acela de a-i ghida să facă asta. Altfel, ei vor crește cu impresia că nu pot face, nu sunt capabili, iar asta pe termen lung va crea frustrări în viața lor de adulți și le va îngreuna existența mai mult decât ne-am putea imagina.

Nu de puține ori vedem mame care le fac temele copiilor, care le fac ghiozdanele, le așează hainele în dulap, le fac ordine în cameră, din dorința de a face totul pentru puii lor. Dacă și tu cunoști pe cineva care are acest comportament față de copiii săi, i-ai face un mare bine dacă i-ai spune că nu îi ajută, ci dimpotrivă.

Să ne îndreptăm acum atenția spre construirea de obiceiuri la copii, pentru că am amintit asta mai devreme și mi se pare că se leagă foarte bine de independență. E cumva o tehnică ce vine în ajutorul părinților care vor să fie mai eficienți cu timpul lor și totuși nu vor să aleagă calea ușoară, aceea de a prelua responsabilitățile copiilor, ci vor să-i învețe pe ei și să-i ajute să dezvolte aceste obiceiuri.

Ideea să scriu și despre formarea de obiceiuri, pe lângă independență, mi-a venit când mi-am amintit de un material pe care James Clear îl oferă ca bonus la achiziționarea cărții Atomic Habits și anume Cum să aplici ideile astea în parenting? Este vorba despre cele 4 legi ale formării de obiceiuri pe care el le descrie în cartea sa pornind de la bucla obiceiurilor, aplicate la copii.

James Clear: The Habit Loop, Atomic Habits p. 50

Mai sus este o imagine din cartea lui Clear în care este ilustrată bucla formării de obiceiuri, care începe cu un indiciu declanșator, continuă cu o „poftă”, căreia îi oferim în răspuns o acțiune pentru a primi răsplata indicată în faza incipientă.

1. FĂ-L EVIDENT

Prima lege a formării unui nou obicei este să îl faci evident, iar asta se leagă de primul pas din buclă, și anume de indiciul declanșator (cue).

În materialul scris special pentru părinți este dat ca exemplu Modelul Kindergarten al lui Julie Morgenstern, care face referire la modul în care sunt așezate lucrurile într-o clasă de grădiniță:

  • Totul este împărțit în zone speciale destinate unei activități (zona de joacă, zona pentru mâncat, zona pentru activități fizice)
  • Acest lucru face să fie foarte ușor pentru copii să se concentreze doar asupra acelei activități.
  • Toate obiectele se află în doar în locul în care vor fi folosite (jucăriile în spațiul pentru joacă, mesele și scaunele în spațiul pentru mâncat, cărțile în spațiul pentru citit etc.).
  • Este distractiv să pui lucrurile la loc, pentru că toate au „o casă a lor”.
  • Ai un „meniu vizual” al tuturor lucrurilor importante.

Dacă vrem să creăm un obicei legat de dulapul cu haine, copilului trebuie să îi fie foarte clar unde se află acel dulap, faptul că acesta reprezintă „casa hainelor lui” și că doar de acolo se îmbracă.

De asemenea, Clear recomandă trucul suprapunerii obiceiurilor („habit stacking”), care va face mai ușoară adoptarea lor de către copii – după un obicei deja internalizat vine un obicei nou.

Un exemplu legat de situația dulapului cu haine ar fi: După ce servim cina (lucru care deja se întâmplă în fiecare zi și a devenit o rutină cu care copilul este deja obișnuit) îmi voi alege hainele cu care mă îmbrac mâine. Asta va transforma cina într-un declanșator pentru pregătirea hainelor.

2. FĂ-L ATRACTIV

A doua lege a construirii de obiceiuri este să le facem atractive și se leagă de al doilea pas din bucla obiceiurilor – pofta.

Această poftă este strâns legată de gândurile, sentimentele și emoțiile personale, așa că nu va funcționa la fel pentru toată lumea. De asemenea, nu reprezintă o poftă pentru obiceiul în sine, ci pentru efectul creat de realizarea acelui obicei.

În cazul nostru, cel cu pregătirea hainelor pentru a doua zi, un mod de a face această activitate atractivă este de a o face sub forma unui joc în care să se implice toată lumea. În primii ani de viață părinții sunt primele exemple pe care copiii le urmează. Așadar, toată lumea își alege hainele pentru ziua următoare după cină, iar apoi toată lumea își prezintă hainele și primește feedback legat de alegerea făcută. E important să faceți lucrul ăsta la modul cel mai serios, pentru că deși e un joc, copiii îl iau foarte în serios. O activitate și mai engaging este discutarea alegerilor făcute – Am ales această rochie pentru că îmi place culoarea albastră / mâine va fi o zi însorită / am o întâlnire importantă.

Clear spune că „Oamenii sunt meștri în imitat” și că sunt 3 categorii pe care tindem să le imităm:

  • Cei apropiați
  • Cei mulți
  • Cei puternici

Copiii mici se uită la părinții lor, care sunt deopotrivă apropiați și puternici, pentru a vedea modurile în care aceștia relaționează cu lumea din jur și rezolvă problemele. Ca un rezultat, obiceiurile tale devin obiceiurile copiilor tăi.

Așadar, în primii ani de viață părinții reprezintă o oglindă pentru copiii lor. De aceea vedem des fetițe care încalță pantofii cu toc ai mamei, de exemplu.

3. FĂ-L UȘOR

A face un obicei ușor are legătură cu al treilea pas al buclei obiceiurilor și anume răspunsul. Acesta reprezintă acțiunea în sine pe care copilul tău o va face atunci când își va pregăti hainele pentru a doua zi, iar asta trebuie să poată fi făcută cu ușurință.

Decât să faci un lucru în locul copilului tău, poți să faci acel lucru ușor de făcut pentru el, pentru ca apoi el să îl facă singur. Exact ce vorbeam despre eficientizarea corectă a timpului.

Un dulap înalt la care copilul nu va putea ajunge va face acest joc dificil și copilul își va pierde interesul. Întorcându-ne puțin la Modelul Kindergarten, nu este suficient ca cei mici să știe că acolo este dulapul lor și de acolo își pot alege hainele. Este esențial ca acest dulap să fie foarte accesibil pentru ei, pentru ca activiatea de alegere a hainelor să fie una plăcută.

Photo by cottonbro on Pexels.com
4. FĂ-L SATISFĂCĂTOR

Scriind acum traducerea în română a lui Satisfying îmi dau seama că e posibil să aibă o conotație cam negativă la noi (dacă îți amintești, e calificativul ăla din clasele primare pentru care aveai toate șansele să fii pedepsit).

De fapt, această satisfacție are legătură cu recompensa, cel de-al patrulea pas în formarea unui obicei.

 Să ne înțelegem, trebuie avut mare grijă cu aceste recompense, pentru că de multe ori există tendința de a le confunda cu premiile și laudele, ceea ce le va face părinților o defavoare pe termen lung, pentru că acest tip de recompense vor crea așteptări, iar copiii vor crește știind că trebuie să primească mereu ceva în schimbul acțiunilor lor.

Așadar, vorbim aici de o recompensă intrinsecă și anume faptul că această activitate îi va crea o stare de bine. Se va distra, va avea satisfacția că a făcut un lucru bun, că a rezolvat o problemă, iar apoi va putea împărtăși rezultatul cu părinții și vor discuta împreună alegerile făcute.

Ce zic aici este să evităm cât de mult putem situația cauză-efect. Un exemplu negativ de recompensă ar fi: Dacă îmi aleg hainele pentru mâine voi primi o ciocolată.  

APLICAREA ÎN ALTE SITUAȚII

Așa cum legile construirii obiceiurilor funcționează pentru alegerea ținutei pentru a doua zi, la fel vor funcționa pentru ordonarea hăinuțelor în dulap.

Aici poate fi jucat jocul identificării hainelor.

Atunci când scoatem rufele de la spălat, copilul își poate căuta hăinuțele și le poate separa de cele ale părinților. Asta o să îl ajute să identifice ce este al lui și să știe ce anume din acel morman de haine va ajunge la el în dulap.

Apoi, acest joc poate fi dus mai departe, iar copilul poate ajuta la punerea rufelor la uscat. Când acestea sunt uscate, va învăța să le împăturească sau să le așeze pe umeraș și, în cele din urmă le va duce „acasă la ele”, în dulapul lui ușor accesibil și va pune fiecare hăinuță acolo unde este locul ei.

Pentru a fi mai ușor, dulapul poate fi împărțit pe culori. Eticheta albastră înseamnă bluze, cea verde înseamnă pantaloni și așa mai departe. Astfel, cei mici vor învăța să facă asocieri, iar „punerea lucrurilor la loc” despre care vorbea Julie Morgenstern va fi cu adevărat distractivă.

GÂNDURI DE FINAL ȘI RECOMANDĂRI

Când mi-a venit ideea acestui articol nu m-am gândit că o să treacă de 2000 de cuvinte. Așa că dacă ai ajuns până aici vreau să-ți mulțumesc că ți-ai făcut timp să-l citești și sper din inimă că te-a ajutat măcar 1% din ce am scris.

În articol am amintit 3 cărți și alte două documente pe care le recomand cu drag și las aici cu link:

Mi-ar fi de folos să știu dacă ți-a plăcut acest articol, iar dacă ți-a plăcut ți-aș fi tare recunoscătoare să-l dai mai departe prietenilor tăi care au copii. 🥰

Adelina

4 Comments

  • Otilia Dima
    mai 8, 2020 at 6:16 pm

    Forte interesant. Si eu am citit cartea Mariei Montessori, eu am gasit o varianta pdf pe internet in romana la acea vreme. Am vrut sa o citesc de cand era Natalia mica si m-a ajutat foarte mult. Practic, m-a relaxat. 🙂

    Reply
    • Adelina Pavelescu
      mai 8, 2020 at 7:29 pm

      Mulțumesc, Otilia <3 Este într-adevăr foarte faină, diferită de tot ce am citit până acum. Și chiar dacă e scrisă acum zeci de ani, e mai prietenoasă decât cărțile despre educație de la noi.

      Reply
  • Cris
    mai 16, 2020 at 5:25 pm

    Incredibil de bine scris…

    Reply

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: