SuperBlog

Cum alegi un brad de Craciun perfect?

Oh, the weather outside is frightful… Se apropie perioada aia atât de minunată că-mi vine să sar de pe scaun de bucurie. E timpul să alegem și să împodobim acel brad de Craciun atrăgător de cadouri, pentru că imediat vine moșul. Iar anul ăsta, în sfârșit, sunt acasă! Nu am mai făcut Crăciunul acasă de 5 ani. Și abia aștept să mă bucur ca un copil, ca atunci când eram mică, de toată magia sărbătorilor.

Bradul de anul trecut, cu care m-am luptat vreo 3 ore să ajungă așa bogat.

Știu că anul ăsta va fi un pic diferit de cum mă așteptam, pentru că mi-am dorit așa de mult să mă bucur de colinde pe bune, dar uite că nu va fi posibil. Totuși, faptul că sunt acasă e cel mai important. Și deja am început să facem loc la brad. Acum câțiva ani eram aia cu „de ce să împodobești bradul din noiembrie?”. Dar cu cât trec anii, cu atât parcă vreau să păstrez mai mult timp spiritul Crăciunului. Încă de săptămâna trecută am început să ascultăm cântece crăciunești, iar acum a venit timpul să vorbim despre bradul de Crăciun. Natural sau artificial? Cum îl alegem? De unde-l luăm? Ia un vin fiert și spor la citit. Bine, poate fi și ceai 😀

Brad de Craciun natural sau artificial?

Până anul ăsta am avut în fiecare an brad natural. Am crescut cu tradiția asta de la ai mei, că pe 20-21 decembrie cumpărăm bradul, pe 24 îl împodobim și ne bucurăm de el până după Sf. Ion. Oh, well, anul ăsta o să schimbăm un pic povestea, pentru că am tot văzut în ultimii ani cât de greu e să scăpăm de el după ce se termină Crăciunul. Anul trecut l-am tuns, i-am pus crengile în saci menajeri și le-am aruncat la gunoi. Totuși, nu mi se pare foarte în regulă să se umple pubelele cu 200 de brazi pe iarnă. Nu am conștientizat asta până acum.

Asta și faptul că durează mai mult să crești un brad decât să tai unul. Nu sunt nici adepta plasticului, chiar deloc. Însă pe termen lung, cred că e o soluție mai bună să apelăm la brazii artificiali. Pentru că la finalul zilei alegerea unui brad de Craciun va fi o provocare în fiecare an. De ce să nu tăiem de pe listă acest task? Îl vom alege să semene cât mai mult cu unul natural și vom avea grijă de el, astfel încât să poată fi folosit foarte mulți ani de acum încolo.

Pe lângă avantajul durabilității, al descurajării tăierii brazilor din pădure și al faptului că nu va mai trebui să ne debarasăm de el, mai sunt câteva avantaje. Însă înainte de asta vreau să-ți spun că știu, da, se plantează brazi special pentru tăiat, e o industrie etc. Dar având în vedere cantitatea de defrișări ilegale care se petrec anual în România, eu chiar nu cred că toți brazii care se vând sunt din pepiniere autorizate. Just sayin’.

Să revenim la bradul nostru artificial și de ce e mai avantajos.

Fotografie preluată de pe e-sarbatoare.ro
1. Costul se amortizează în timp

Decât să plătești 150 de lei pe un brad în fiecare an, iar în 10 ani să plătești 1500 de lei… Nu mai bine dai 300-500 de lei și îl ai 10 ani? Da, e adevărat, „nu miroase la fel ca unul natural”. Dar sunt sigură că poți rezova cu niște scorțișoară, ceva portocale și un odorizant crăciunesc.

2. Adio ace care să-ți intre prin șosete și să-ți blocheze aspiratorul

Cred că acele mă enervau cel mai tare la bradul de Crăciun natural. Atât atunci când îl fixam, cât și când trebuia să-l dăm jos. Câteva ore de muncă numai din cauza acelor. Plus că pe toată perioada Crăciunului aveam casa plină, iar din când în când le mai simțeam și în tălpi. Dacă îți iei un brad de Craciun artificial, ai scăpat de chinul ăsta. 😀

3. Montatul acela enervant iese din discuție

Îmi amintesc de bradul de anul trecut, care a avut cea mai dubioasă tulpină. M-am apucat să-l sculptez, la propriu. Și apoi i-am legat câteva crenguțe mai spre vârf, unde era mai chel. Restul ce-am tăiat din el le-am pus pe jos, chiar lângă. Am fost un fel de Hercule.

Ce vreau să spun e că nu-mi mai trebuie vreo distracție de genul ăsta. Așa că o să mă simt excelent îndreptând crenguțele celui artificial, una câte una, fără mizerie și fără chin.

Cum alegem și de unde luăm bradul de Crăciun?

Brad full 3D din colecția Elite – e-sarbatoare.ro

E foarte simplu. Intrăm pe e-Sarbatoare.ro și bifăm opțiunile corespunzătoare. Alegem unul, îl punem în coș, plătim și vine direct acasă. Anul trecut și acum 2 ani Aleks l-a cărat pe cel natural 25 de minute pe jos, de la cel mai apropiat hypermarket. Și nu a fost foarte distractiv.

M-am tot uitat la brazi artificiali de-a lungul timpului și chiar dacă păreau ei simpatici, nu erau chiar ce trebuie. În schimb pe e-Sarbatoare.ro am găsit un brad de Craciun perfect, cu ace full 3D. <3 E superb! Arată exact ca cel natural. De asemenea, trebuie să știi că brazii lor sunt lucrați manual din materiale ecologice ignifuge, ceea ce înseamnă că nu prea au șanse să ia foc.

Poți alege între o varietate de culori și modele, în funcție de preferințe. Poate vrei un brad de Crăciun alb, sau unul auriu, ori unul verde, dar cu zăpadă. Dacă vrei să aibă și conuri sau luminițe, să știi că există și opțiunea asta.

Pe mine m-au cucerit atunci când am văzut cât de bine arată și cât de bogați sunt. Mă uitam mereu în filme și prin magazinele fițoase în Londra, tristă că bradul meu nu arată niciodată așa de bine. Cred că a venit timpul să mă bucur și eu de un brad de Crăciun cu adevărat bogat, care nu e strâmb, nu lasă ace… Iar după ce se termină cu perioada cadourilor pot să-l bag în cutie, nu va trebui să-l cioplesc. Și anul viitor nu va trebui să aleg altul. Pentru că voi avea deja un brad de Craciun perfect.

Oh, și era să uit. Că tot ziceam de odorizante mai devreme. Să știi că cei de la e-Sarbaroare.ro au și odorizante, pe care le poți agăța în brad și nici nu se văd. Poți să-ți alegi chiar tipul de conifer al cărui miros vrei să-l ai în pomul de Crăciun.

Începe numărătoarea inversă

Pe final, mi-ar plăcea să-mi spui și tu cum te pregătești de Crăciun. Cum îți alegi bradul, ce alte decorațiuni vei mai folosi? Și, bineînțeles, dacă ți-a fost măcar un pic util articolul ăsta.

Cred că pot începe să spun Crăciun fericit! 🙂

Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020.

1 Comment

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: