SuperBlog

3 idei de afaceri în hale industriale

O afacere într-o hală industrială nu înseamnă doar agricultură sau producție. Poate fi mult mai mult de atât. Și într-o lume care tinde să stea tot mai mult cu fundul pe scaun și nasul în calculator, azi vin la tine cu 3 idei de afaceri altfel. Afaceri în hale industriale, care să te pună în mișcare pe tine și pe toți cei cu care lucrezi. O să-ți spun și de ce am ales halele industriale ca spațiu de desfășurare. Și, totodată, care sunt avantajele pentru care e bine să alegi hale industriale din oțel laminat la rece. Dar să le luăm pe rând.

Săli de sport de cartier în hale industriale

M-am tot gândit că mi-ar plăcea să existe o sală de sport dedicată în cartier, unde să pot merge să bat o minge. Pentru că de cele mai multe ori, activitățile sportive de genul acesta nu mai pot fi făcute după terminarea școlii. Copiii au acces la sălile de sport în timpul orelor de Educație Fizică. Și, bonus, dacă fac parte din echipa școlii la vreun sport. Dar după ce terminăm cu școala, mai putem face sport doar acasă, la sala de fitness sau în aer liber. Tot mai multe afaceri se mută online. Însă sportul rămâne mai distractiv offline.

Când eram în școala generală am făcut handbal. Apoi, în clasa a 8-a, m-am apucat de voley. Nu am făcut niciodată performanță, nu am cele mai bune calități fizice. Dar totuși, mereu îmi este dor de jucat și mă blochez la „unde pot să merg?”.

Aș vedea o astfel de sală în fiecare cartier, care să poată fi închiriată pe oră sau pe zi. Cu mingi disponibile și posibilitatea de a fi folosite pentru mai multe sporturi: voley, handbal, mini-fotbal, basket etc. S-ar putea desfășura acolo jocuri de familie, jocuri cu gașca de prieteni, campionate cu echipa de la birou și așa mai departe.

Uite aici câteva idei de sală de sport de la Frisomat.ro.

Un hub de lucru cu bibliotecă

Am citit la un moment dat despre o idee de genul ăsta. Iar cafeneaua mea preferată e Cafeneaua Literară (în Onești, it’s a MUST VISIT). Așadar, un loc liniștit și primitor, cu o bibliotecă de unde se pot împrumuta cărți pe diferite domenii ar fi locul ideal de petrecere a timpului. Ar fi mai mult decât o cafenea, pentru că aș vedea-o cumva pe bază de abonament. În loc să plătești chirie pentru spațiul de desfășurare a activității sau să plătești cafele pe bandă rulantă, ai plăti accesul la cărți din toate domeniile. Și ai putea să te servești cu orice ți-ar plăcea ție din oferta hub-ului – ceai, cafea, snack-uri sănătoase etc.

Aș face și o mini-sală de conferințe și, de asemenea, câteva cămăruțe unde să te izolezi cu cărțile preferate sau doar cu jurnalul. Și să scrii sau să studiezi. Un spațiu de Deep Work. Și dacă tot am ajuns la Deep Work, îți super recomand cartea lui Cal Newport, care e fenomenală!

De ce aș face asta într-o hală industrială? Pentru că spre deosebire de construcțiile de beton sau cărămidă, o hală industrială ar fi mult mai rapid de făcut. Iar costurile sunt mai mici. Dar povestim imediat și despre avantajele unei hale industriale pentru o afacere.

Loc de „joacă” pentru copii

Ai să spui că există deja atât de mult și că oricum sunt toate închise din cauza pandemiei. Dar în articolul ăsta, așa cum ți-ai dat seama deja, nu vorbesc despre perioada asta urâtă. Pentru că, la un moment dat, vom putea să ne vedem de viețile noastre din nou. Așa cum era până în martie. Dar deviem.

Spun un loc de joacă pentru copii, dar mă gândesc la un loc cu ateliere, cărți și activități care să încurajeze dezvoltarea armonioasă a copiilor. Văd potrivită folosirea unei hale industriale pentru că poate fi foarte versatilă. Mai versatilă decât ți-ai putea imagina. Aș vedea acest loc de joacă împărțit pe zone specifice de activitate.

Avantajele alegerii unei hale industriale pentru afacerea ta

Mai exact, a unei hale industriale de pe Frisomat.ro. Cred că te-ai prins deja că vorbim exact despre aceste hale și am să-ți spun și de ce. Cei de la Frisomat au acest concept, FrisoArt, care presupune în primă fază proiectarea halei. Tu visezi și îți proiectează visul. Au opțiuni nelimitate de personalizare pentru orice îți trece prin cap.

Construcțiile prefabricate cu oțel laminat la rece utilizează cu 30% mai puțin oțel decât cele cu oțel profilat prin laminare la cald. Și, bineînțeles, sunt și mai ușor de transportat și de manevrat.

Frisomat acoperă întreg ciclul constructiv. După proiectarea halei pe care ți-o dorești, aceasta intră în producție. Tot ei livrează materialele acolo unde îți dorești. Iar apoi, montează hala în doar câteva zile. Așadar, dacă vrei să construiești un spațiu pentru afacerea ta și nu plănuiești să petreci jumătate de an în șantier, soluția e în aceste hale industriale.

Pe deasupra, poți economisi la transport – costul per tonă transportată este mai mic Și, de asemenea, fiind foarte ușor de montat, nu vei avea nevoie de utilaje grele pentru asamblare.

Un alt motiv pentru care i-aș alege pe ei este acela că sunt sustenabili. 50% din energia consumată la producția materialelor provine de la panouri solare. Ei proiectează halele, astfel minimizând pierderile. Și, în plus, reciclează deșeurile. <3

Pe final…

Eu rămân cu scrisul, dar sper că te-am inspirat să iei în considerare una dintre ideile de afaceri. Și mai ales, să iei în considerare crearea lor în hale industriale. Mi se pare o alegere foarte bună pentru a eficientiza costurile, dar și timpul de execuție. Nu doar pentru ideile mele, ci cam pentru orice afacere, fie că vorbim de supermarket, fabrică sau florărie.

Am scris acest articol pentru SuperBlog 2020, competiție despre care am povestit aici.

No Comments

    Leave a Reply

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com
    %d blogeri au apreciat: