Nando’s Yard, piece of art

Până nu de mult, am cam stat în cartier la mine şi nu am mers să descopăr frumusețea asta de metropolă în care locuiesc. De fapt, zona Metropolitană a Londrei cuprinde mai multe oraşe, mai mici sau mai mari, unele mai interesante ca altele, delimitate de 44 de consilii locale. Aşa că, puțini dintre cei care spun că stau în Londra stau, de fapt, în Londra (City of London). Asta totuşi nu îmi este scuză pentru faptul că nu am explorat mai mult.

Ieri am ajuns în Shoreditch ca să merg în Nando’s Yard, un spațiu de recreere amenajat de Nando’s, unde până pe 18 august au loc diferite activități, în fiecare săptămână de joi până duminică. Workshop-uri, seri cu muzică live, sesiuni de fitness şi un decor foarte relaxat care te face să te desprinzi de cotidian.

Dar înainte să îți povestesc mai multe despre Nando’s Yard, trebuie să îți spun că am petrecut cel puțin jumătate de oră să ajung aici de la stația de tren, care era la mai puțin de 10 minute distanță. Nu pentru că nu ştiam cum să ajung, pentru asta există Google Maps, ci pentru că m-am pierdut în artă. Fiind prima dată în Shoreditch, am avut parte de un şoc atunci când am văzut cât de frumoase îi sunt străzile. Aşa cum am spus şi în stories, e raiul artei de stradă. Nu ştiu dacă am fost într-un loc mai frumos până acum. Bineînțeles, am căutat şi eu pe gugăl să văd care e treaba cu locul ăsta de poveste şi am aflat că este faimos pentru că este un loc în care tinerii artişti pot lăsa pe pereți şi garduri tot felul de culori, care se împletesc în adevărate capodopere. Dacă vii în Londra sau locuieşti aici şi nu ştiai de locul ăsta, pune-l pe To Do List.

Acum să revenim la Nando’s Yard, despre care scriu de pe indescriptibil cea mai confortabilă canapea din câte am încercat. Conceptul din spatele acestui spaţiu e acela de a crea un loc în care tinerii se pot relaxa şi unde îşi pot petrece timpul liber. După luni de muncă, Nando’s Yard şi-a deschis porțile pe 1 august şi este un loc genial căruia îți recomand cu mare drag să îi faci o vizită. Accesul în Yard este gratuit pentru oricine, dar intrarea la unele evenimente se face pe bază de bilet, cu scopul de a susține tinerii artişti.

Pe lângă evenimente, sunt şi alte lucruri pe care le poți face aici, cum ar fi să te joci pe PlayStation, să mănânci produse Nando’s customizate, create special pentru Yard, să faci fotografii pentru instagram, să filmezi vloguri, să scrii pe blog, să te întâlneşti cu prietenii, să asculți muzică faină, să te inspiri din arta prezentă oriunde întorci privirea, să trăieşti, să te bucuri.

Sper că ți-am deschis apetitul pentru o vizită în următoarele două weekend-uri. Dacă da, îți las mai jos programul.

#NandosYardEvents

Dacă nu, uite câteva fotografii care sigur vor face o muncă de lămurire mai bună decât textul.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: